Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

My RSS Feed

Visitor Stats

Azi:
Vizitatori: 0
Pagini vizitate: 0
Online: 0

Ieri:
Vizitatori: 0
Pagini vizitate: 0

Pastorala Pascală a Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, adresată tuturor arhipăstorilor, preoților, diaconilor, celor din cinul monahicesc și dreptmăritorilor creștini ai Bisericii Ortodoxe Ruse

Iubiți întru Domnul confrați Arhipăstori,

cinstiți părinți, preacuvioși monahi și monahii,

iubiți frați și surori!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Prin mila Atotdătătorului Dumnezeu, ne-am învrednicit de a ajunge în luminata noaptea luminoasă de Paște și ne bucurăm din nou minunatei învieri a lui Hristos. Vă felicit cordial pe toți, dragii mei, cu prilejul acestui mare praznic și sărbătoare a sărbătorilor.

Aproape două mii de ani ne separă de acel eveniment de care ne amintim acum. Totuși, în fiecare an Biserica, cu un neschimbat fior duhovnicesc, prăznuiește Învierea Domnului, mărturisind neobosit despre excepționalitatea a ceea ce s-a întâmplat în peștera funerară din preajma zidurilor vechiului Ierusalim.

Întreaga cale pământească a Fiului lui Dumnezeu: de la minunata Sa întrupare până la patimile și moartea cumplită pe Cruce – este împlinirea făgăduinței Creatorului, făcută cândva protopărinților noștri. Dumnezeu a promis că îl va trimite în lume pe Cel care va lua ”asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. (Isaia 53, 4) și va mântui poporul Său de păcatele lor (Matei 1, 21). Domnul a confirmat în mod repetat această făgăduință prin prorocii Săi. Această făgăduință a rămas adevărată chiar și atunci când poporul ales s-a rupt de legământ și încălca voia Creatorului.

Însă prin Învierea lui Hristos, se revelează plinătatea dragostea lui Dumnezeu, căci în sfârșit moartea a fost învinsă – ultimul hotar care îl înstrăina pe om de adevăratul Izvor al vieții. Deși moartea fizică există și omoară corpurile umane, ea nu mai este în stare să ne omoare sufletele, adică să ne lipsească de viața veșnică în comuniune cu Creatorul. Moartea a fost învinsă – boldul ei a fost scps (1 Corinteni 15: 55). A robit robime (Efeseni 4: 8) și a zdrobit iadul. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă (Luca 1,37) – cu adevărat El S-a sculat precum a zis (Matei 28, 6)!

În acest an, popoarele Pământului trec prin încercări deosebite. Molima distrugătoare s-a răspândit în întreaga lume, ajungând și la hotarele țărilor noastre. Autoritățile iau măsuri restrictive pentru a preveni creșterea explozivă a epidemiei. În unele țări aflate sub oblăduirea pastorală a Patriarhiei Moscovei, au fost stopat săvârșirea slujbelor de obște, inclusiv Sfânta Liturghie. Cu toate acestea, noi creștinii ortodocși nu ar trebui să ne descurajăm, nici să cădem în deznădejde în aceste circumstanțe complicate, cu atât mai puțin să ne panicăm. Suntem chemați să ne păstrăm pacea interioară și să ne amintim de cuvintele Mântuitorului, rostite în ajunul suferinței Sale mântuitoare: ”În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Paștele a devenit pentru omenire o trecere de la sclavia păcatului la libertatea Împărăției Cerurilor, la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. (Rom. 8, 21). Doar datorită Învierii Mântuitorului obținem adevărata libertate, lucru mărturisit de atotlăudatul Pavel, care ne îndeamnă: ”Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi” (Gal. 5, 1). De câte ori am citit sau auzit aceste cuvinte? Iar acum să medităm: oare nu trăim astăzi ca și cum nici nu ar fi avut loc Învierea lui Hristos? Schimbăm brusc bogăția veșniciei care ne-a fost descoperită de dragul grijilor nesfârșite, fiind din nou captivați de grijile acestei lumi, cedând în fața fricilor care ne copleșesc și uităm de comorile spirituale nemuritoare și de adevărata chemare a creștinului de a-I slujim ”în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale” (Luca 1, 75)?

Însă, Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui (Iacov 1, 27) constă în faptul că, urmând exemplul pe care ne-a fost arătat în Evanghelie de către Bunul Păstor, să binevoim a ne purta cu dragoste și răbdare unul cu altul, să ne ajutăm și să ne sprijinim reciproc atunci când trecem prin încercări. Nici un fel de restricție venită din afară nu ar trebui să ne zdruncine unitatea și să ne îndepărteze de acea adevărată libertate spirituală pe care am obținut-o cu toții prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a biruit moartea și ne-a oferit posibilitatea ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu să fim chemați și să fim copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3.1).

Inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una (Faptele 4, 32), a tuturor fiilor Bisericii, căci suntem membri aparte, dar împreună alcătuim Trupul lui Hristos și nimic nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8, 39). Iată de ce, cei care nu au posibilitatea astăzi să vină la biserică, din motive obiective, și să se roage, trebuie să știe că sunt pomeniți și pentru ei se roagă. Credința ne oferă puterea de a trăi și cu ajutorul lui Dumnezeu să depășim diferite boli și încercări, inclusiv cea care a intrat în viața noastră odată cu răspândirea virusului periculos.

Îi îndemn fierbinte pe toți, dragii mei, să intensificăm rugăciunile comune pentru ca Domnul să ne dăruiască, în pofida tuturor dificultăților, să rămânem coparticipanți la binecuvântata viață liturgică a Bisericii, pentru ca Sfânta Taină a Euharistiei să se săvârșească, iar credincioșii să se apropie cu îndrăzneală de adevăratul Izvor al Vieții – Sfintele Taine ale lui Hristos astfel încât bolnavii să capete vindecare, iar cei sănătoși să fie apărați de infecția periculoasă.

Credem că Mântuitorul Înviat nu ne va părăsi și ne va trimite întărire și curaj pentu ca să stăm tari în credință și să parcurgem calea pământească mântuitoare spre viața veșnică.

Vă felicit din inimă pe toți, iubiți frații și surori, cu prilejul luminoasei sărbători a Sfintelor Paști și vă îndemn să arătați că sunteți adevărații ucenici ai Mântuitorului, dând un bun exemplu celor din jurul vostru și vestind desăvârșirea ” Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (1 Pet. 2, 9), pentru ca noi în toate zilele vieții noastre să mărturisim prin faptele noastre despre puterea veșnică și adevărul cuvintelor rostite de Paște:

CU ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS!

+KIRIL

PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII

Învierea Domnului 2020, Moscova

Share:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Buzz
  • В закладки Google
  • Добавить ВКонтакте заметку об этой странице
  • Мой Мир
  • LiveJournal
  • MySpace
  • Одноклассники
  • Digg
  • PDF
  • email
  • Add to favorites
  • RSS
  • Print

Comments are closed.