Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

My RSS Feed

Visitor Stats

Azi:
Vizitatori: 85
Pagini vizitate: 163
Online: 0

Ieri:
Vizitatori: 114
Pagini vizitate: 271

Slujire Arhierească la biserica „Sf. Arhangheli” din orașul Otaci

 

Sîmbătă, 31 august 2019, zi de după-prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, a pomenirii în rugăciune a Sfinților Mucenici Flor și Lavru și a sărbătoririi Icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” – „Împărăteasa Tuturor”, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii credincioșilor de la biserica „Sf. Arhangheli” din orașul Otaci, raionul Ocnița, unde a săvîrșit Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.

În dimineața zilei, Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat de părintele paroh, protoiereul Alexandru Usatîi, care este și blagocin de Ocnița, sector I, un sobor de slujitori și credincioșii adunați în număr mare la serviciul divin pentru a aduce Milostivului Dumnezeu și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos și Preacuratei Sale Maici rugăciuni de laudă și mulțumire.

În cadrul serviciului divin, în semn de mulțumire și recunoștință pentru munca asiduă și jertfelnică în Ogorul lui Hristos, Prea Sfințitul Nicodim l-a distins pe părintele Alexandru Usatîi cu medalia „Sf. Dreptul Nicodim”.

În cuvîntul de învăţătură rostit în mod tradiţional la finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfinţitul Nicodim a vorbit credincioşilor despre importanţa cinstirii Maicii Domnului, care prin naşterea cea mai presus de fire a Cuvîntului Întrupat, Hristos Dumnezeul nostru, a devenit Maica noastră a tuturor, fiind mai mărită decît puterile îngereşti şi Împărăteasă a tuturor Sfinţilor. În acest context, Vlădica a ţinut să felicite credincioşii cu prilejul marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, prăznuită în aceste zile.

De asemenea, Ierarhul  a mulțumit părintelui Alexandru și tuturor ctitorilor care au contribuit și contribuie la înfrumusețarea și împodobirea bisericii, în special, amenajarea recentă a curții exterioare, construcția noului gard și instalarea noilor porți de intrare.

Totodată, Prea Sfinția Sa a adresat un cuvînt de mîngîiere și întărire duhovnicească credincioșilor care au avut de pătimit în urma prăbușirii blocului din Otaci. Această nenorocire, care a lăsat pe drumuri zeci de persoane, a sensibilizat întreaga opinie publică. Pentru a veni în ajutor sinistraților, Prea Sfințitul Nicodim a organizat o colectă de ajutoare umanitare la nivelul întregii Eparhii, el însuși oferind peste 100 de seturi de lenjerie de pat, produse de igienă și de primă necesitate.

În numele tutror persoanelor care au pătimit în urma prăbușirii blocului cu nouă etaje, doamna Eugenia Strutinskaia, pensionară și fostă locatară în acea clădire, a adresat la finalul slujbei Prea Sfințitului Nicodim un cuvînt de mulțumire în care și-a exprimat gratitudinea pentru implicarea promtă și asistența materială și duhovnicească acordată de Ierarh și slujitorii Bisericii oamenilor aflați la grea încercare.

Mai mulți ctitori ai bisericii „Sf. Arhangheli” din orașul Otaci s-au învrednicit de înalte distincții eparhiale. Pentru activitatea sîrguincioasă spre binele Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru ctitoria Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, precum și a mai multor biserici din raionul Ocnița, dar și cu prilejul zilei de naștere, Președintele Raionului Ocnița, domnul Vasile Romaniuc, a fost decorat de către Ierarh cu medalia „Sf. Vasile cel Mare” de gradul I.

Printre cei distinși la această slujbă s-au aflat și domnii Gaiciuc Vladimir, Gaiciuc Serghei și Gaiciuc Ana.

Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale și belșugul harului Său revărsat de-a lungul timpului asupra acestei vechi biserici și a slujitorilor și enoriașilor care s-au rugat în ea, după care slujitorii și credincioșii au mers în procesiune solemnă spre intrarea în orașul Otaci unde, cu străduința părintelui paroh Alexandru Usatîi și contribuția oamenilor de bună credință, a fost înălțată o nouă Troiță.

La fața locului a avut loc slujba de sfințire a Răstignirii și un cuvînt de învățătură al Prea Sfințitului Nicodim. Ierarhul a subliniat că înălțarea acestei Troițe reprezintă simbolul credinței și nădejdii în puterea și ajutorul lui Dumnezeu a credincioșilor în momentele de ispite și încercări. Vlădica a remarcat că la realizarea acestei lucrări duhovnicești au fost implicați în special ctitori din generația tînără, mulțumind cu acest prilej părintelui Alexandru pentru activitatea pastorală ce o desfășoară în rîndul tinerilor.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aceștia sunt tinerii care au ctitorit Răstignirea de la intrarea în orașul Otaci:

 

Share:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Buzz
  • В закладки Google
  • Добавить ВКонтакте заметку об этой странице
  • Мой Мир
  • LiveJournal
  • MySpace
  • Одноклассники
  • Digg
  • PDF
  • email
  • Add to favorites
  • RSS
  • Print

Comments are closed.