Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

My RSS Feed

Visitor Stats

Azi:
Vizitatori: 30
Pagini vizitate: 160
Online: 0

Ieri:
Vizitatori: 285
Pagini vizitate: 683

Duminica XXIII-a după Cincizecime la biserica „Sf. Irh. Nicolae” din satul Braicău, raionul Dondușeni

 

În Duminica a XXIII-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat parohia „Sf. Irh. Nicolae” din satul Braicău, raionul Dondușeni, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. La intrarea în curtea bisericii, Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat cu multă căldură de către părintele paroh, protoiereul Oleg Străinu, primarul Anatolie Lisnic, soborul slujitorilor și mulțimea credincioșilor.

După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică a zilei de la Luca, XVI, 19-31, despre pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. „Mîntuitorul în Evanghelia de astăzi ne arată că viaţa noastră nu se termină odată cu moartea trupului. După despărţirea sa de trup, sufletul, care este nemuritor, pleacă spre Cel de la Care şi-a luat ființă – spre Dumnezeu, Milostivul, dar şi Dreptul Judecător, pentru a primi răsplata pentru toate faptele săvîrşite în viaţa aceasta vremelnică. Nici bogăţia, nici sărăcia, privite în esenţa lor nu pot mîntui sau osîndi, ci modul cum ne ataşăm faţă de ele. Săracul din Evanghelie şi-a acceptat cu smerenie şi supunere condiţia şi s-a mîntuit, iar bogatul a crezut că averea sa este ultima realitate a acestei vieţi, nedorind să împartă nimic din ea săracilor, şi astfel s-a osîndit.”

Sfînta Liturghie a fost urmată de procesiunea înconjurării bisericii și slujba unui Te Deum pentru sănătatea credincioșilor și a ctitorilor sfîntului locaș.

În cuvîntul rostit la încheierea slujbei, Prea Sfințitul Nicodim a mulțumit părintelui paroh, protoiereului Oleg Străinu, și tuturor credincioșilor din această parohie pentru grija ce o poartă Casei lui Dumnezeu, pentru toate eforturile depuse la amenajarea și păstrarea în bună ordine și rînduială a bisericii și a făcut un apel la zidirea duhovnicească a tinerei generații, care va trebui să preia și să păstreze, ca pe o comoară de mult preț, moștenirea creștină și mîntuitoare a înaintașilor noștri.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Buzz
  • В закладки Google
  • Добавить ВКонтакте заметку об этой странице
  • Мой Мир
  • LiveJournal
  • MySpace
  • Одноклассники
  • Digg
  • PDF
  • email
  • Add to favorites
  • RSS
  • Print

Comments are closed.