Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

My RSS Feed

Visitor Stats

Azi:
Vizitatori: 0
Pagini vizitate: 0
Online: 0

Ieri:
Vizitatori: 0
Pagini vizitate: 0

Slujire Arhierească de hramul Catedralei „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni

 

Catedrala Arhierească „Acoperămîntul Maicii Domnului” din oraşul Briceni și-a deschis larg ușile în zi de hram, duminică, 14 octombrie 2018, pentru numărul mare de credincioşi veniţi să o cinstească pe Împărăteasa Cerului și a Pămîntului, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, care cu cinstitul ei Omofor ocrotește această biserică și întreaga localitate.

Cu acest prilej, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat aici Sfînta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat în dimineața zilei cu multă căldură și dragoste, cu un frumos buchet de flori, cu pîine și cu sare, de către protoiereul Vasile Saracuța, paroh al sfîntului locaș și blagocin al raionului Briceni, sector I, de soborul preoțesc, de enoriașii și oaspeții Catedralei.

După Sfînta Liturghie slujitorii altarului și creștinii au săvîrșit un Te Deum de sănătate.

În cuvîntul său adresat credincioșilor, Prea Sfințitul Nicodim a felicitat călduros enoriașii cu ziua hramului bisericii și a orașului – Acoperămîntul Maicii Domnului, evocînd importanța evenimentului și marea binecuvîntare ce a adus-o Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu în biserica Vlaherna din Constantinopol, în zilele împăratului Leon cel Înțelept, iar de acolo tuturor creștinilor ce o cinstesc cu evlavie.

După serviciul divin a urmat o agapă frățească în cinstea sărbătorii oferită tuturor creștinilor prezenți la slujbă.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Buzz
  • В закладки Google
  • Добавить ВКонтакте заметку об этой странице
  • Мой Мир
  • LiveJournal
  • MySpace
  • Одноклассники
  • Digg
  • PDF
  • email
  • Add to favorites
  • RSS
  • Print

Comments are closed.