Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

My RSS Feed

Visitor Stats

Azi:
Vizitatori: 38
Pagini vizitate: 67
Online: 0

Ieri:
Vizitatori: 344
Pagini vizitate: 818

Slujbă Arhierească la Mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din orașul Kiev

 

La 1 august 2018, în ziua pomenirii aflării cinstitelor moaște ale Cuviosului Serafim de Sarov, Mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din orașul Kiev s-a aflat în veșmînt de sărbătoare cu prilejul aniversării a 25 de ani de la aflarea minunii arătată aici de Icoana Maicii Domnului „Caută la smerenie”, care s-a imprimat în chip miraculos pe sticla ce o acoperea.

În ziua sărbătorii, Sfînta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de Ierarhi în frunte cu Înalt Prea Sfințitul Pavel, Mitropolit de Vîșgorod și Cernobîl. La invitația sfințitului egumen al Mănătirii „Intrarea în Bierică a Maicii Domnului” din orașului Kiev, a Prea Sfințitului Damian, Episcop de Fastov, la slujbă a participat și Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Caută la smerenie” este o copie a unei mai vechi icoane făcătoare de minuni, care pe la anul 1420 a prevestit nenorocirile ce aveau să se abată asupra locuitorilor din părțile Pskovului. La mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din orașul Kiev ea a fost adusă de către schimonahia Feodora, care a păstrat-o la sine în vremea prigonirilor asupra bisericii timp de 55 de ani.

La 1 august 1993, starețul Damian al mănăstirii kievene a constatat înnegrirea bruscă a icoanei, păstrată în ramă de lemn cu geam de sticlă. Îndepărtînd grăbit geamul, starețul a înțeles minunea: icoana nu pățise absolut nimic, doar că pe sticlă se imprimase o icoană identică, argintată, care dădea impresia de „întunecare”.

Minunea vizibilă a fost doar începutul. Au urmat multe vindecări, pornind de la tămăduirea unei femei însărcinate, amenințată cu pierderea sarcinii, din cauza unei hepatite confirmate de analizele medicale. Numeroase familii cu copii au venit să se roage, primind ajutor în toate cele solicitate cu rugăciune fierbinte și credință neclintită.

La 22 noiembrie 1995, Sfințitul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a dispus cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Caută la smerenie” din orașul Kiev în rîndul icoanelor făcătoare de minuni și a stabilit data prăznuirii ei la 16/29 septembrie.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Buzz
  • В закладки Google
  • Добавить ВКонтакте заметку об этой странице
  • Мой Мир
  • LiveJournal
  • MySpace
  • Одноклассники
  • Digg
  • PDF
  • email
  • Add to favorites
  • RSS
  • Print

Comments are closed.