Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

My RSS Feed

Visitor Stats

Azi:
Vizitatori: 75
Pagini vizitate: 114
Online: 2

Ieri:
Vizitatori: 191
Pagini vizitate: 409

Slujba PS Nicodim la Mănăstirea Zăbriceni

Duminică, 16 ianuarie, PS Nicodim, episcopul de Edineţ şi Briceni a slujit la Mănăstirea „Naşterea Domnului” din s. Zăbriceni, r. Edineţ. Episcopul a fost întâmpinat de stareţul mănăstirii, arhimandritul Damian, de slujitorii şi monahii mănăstirii, precum şi de alţi preoţi din satele învecinate, care au venit împreună cu credincioşii la slujba arhierească. Răspunsurile la strană au fost date de un grup absolvenţi ai Seminarului şi Facultăţii de la Zăbriceni, dar şi de corul psaltic al mănăstirii.

În cadrul Liturghiei s-a făcut hirotesia în citeţ şi ipodiacon, apoi şi hirotonia în ierodiacon a monahului Siluan (Dronic), vieţuitor al Mănăstirii Zăbriceni.

După citirea Apostolului şi Evangheliei, cu binecuvântarea ierarhului, ieromonahul Petru (Pruteanu) a rostit un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit Evanghelia zilei, dar şi anumite elemente specifice slujbei arhiereşti, explicând mai ales actele şi formulele liturgice legate de hirotonie, astfel ca la momentul potrivit credincioşii să înţeleagă mai bine ce se întâmplă şi cum să se roage.

În timpul Liturghiei s-a făcut o pomenire specială a vrednicului de pomenire episcop Dorimedont, care este şi fondatorul acestei mănăstiri, iar la sfârşit s-a săvârşit un Te-Deum pentru ctitorii şi binefăcătorii care sunt în viaţă, şi care ajută mult mănăstirea. După aceasta ierarhul a ţinut un frumos cuvânt de învăţătură, în care a îndemnat mulţimea mare de credincioşi să sporească în credinţă, să aibă dragoste de Sfânta Biserică pentru că, aşa cum învaţă Sf. Ciprian de Cartagina, „cine nu are Biserica ca mamă, nu-L are nici pe Dumnezeu ca Tată” şi, chiar dacă cineva ar câştiga lumea toată, dacă nu este fiu al Bisericii, el este orfan duhovniceşte şi nu se poate mântui.  De asemenea ierarhul a accentuat importanţa rugăciunii şi a împărtăşirii cu Sfintele Taine, care nu trebuie făcute doar în momentele grele şi extreme ale vieţii, ci în permanenţă, pentru că de aceasta depinde atât binele nostru, cât şi al celor din jur.

La sfârşitul cuvântului de învăţătură, stareţul mănăstirii, arhimandritul Damian i-a mulţumit ierarhului pentru această vizită şi slujbă, invitându-l să vină cât mai des la Mănăstirea Zăbriceni. După slujbă, episcopul a dăruit fiecărui creştin prezent câte un calendar de perete, iar aceştia i-au mulţumit şi l-au rugat să mai vină atât la mănăstire, cât şi prin parohiile lor.

A urmat o agapă după care PS Nicodim a avut o întâlnire de suflet cu obştea Mănăstirii Zăbriceni, cărora le-a adresat un cuvântul de întărire duhovnicească. Ierarhul a menţionat importanţa ascultării în mănăstire, precum şi a rugăciunii şi smereniei. „Fiecare dintre voi, a spus episcopul, aveţi în grijă un singur domeniu, o singură ascultare, pe când stareţul trebuie să ţină cont de toate şi să răspundă înaintea lui Dumnezeu atât pentru hrana şi sănătatea voastră, cât mai ales pentru sufletele voastre. De aceea trebuie să-l ascultaţi şi mai ales să-l susţineţi prin rugăciune.”  De asemenea ierarhul a spus că a trăit clipe deosebite la slujba care s-a săvârşit, simţind un duh de rugăciune şi evlavie curată pentru Dumnezeu şi cele sfinte şi, în acest context, le-a cerut fraţilor să-l pomenească în rugăciunile de la biserică şi chilie şi pe Preasfinţia Sa, întrucât are de dus o cruce foarte grea şi o va putea duce doar prin sprijinul direct şi indirect al clericilor, monahilor şi credincioşilor care i-au fost încredinţaţi spre păstorire. La sfârşit ierarhul a înmânat mai multe cărţi părintelui stareţ şi cânte un Acatistier fiecărui frate.

      Vizita pastorală la Mănăstirea Zăbriceni s-a încheiat cu familiarizarea stadiilor de construcţie a soborului mănăstirii şi a celorlalte clădiri şi edificii. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Buzz
  • В закладки Google
  • Добавить ВКонтакте заметку об этой странице
  • Мой Мир
  • LiveJournal
  • MySpace
  • Одноклассники
  • Digg
  • PDF
  • email
  • Add to favorites
  • RSS
  • Print

Comments are closed.